Gigi Becali a chemat sfintii in ajutor la intalnirea de ieri cu judecatorii instantei supreme, care il judeca pentru ca i-ar fi sechestrat pe hotii care i-au furat masina.
Gigi Becali a avut ieri prima intrevedere cu judecatorii instantei supreme, care il judeca in dosarul in care este acuzat de sechestrarea hotilor care i-au furat masina si ulterior au fost prinsi de garzile sale de corp. In stilul sau caracteristic, finantatorul echipei Steaua a vrut sa dea greutate declaratiei sale, asa ca a apelat la religie.”Onorata instanta, asa cum a spus Sfantul Vasile cel Mare, adevarul nu are nevoie sa fie aparat, se apara prin el insusi”, si-a inceput el depozitia. Becali a povestit cum s-a petrecut furtul in noaptea de 27 ianuarie 2009, iar dupa ce aflat cine sunt hotii si-a trimis bodyguarzii sa o recupereze, chiar si contra unei rascumparari. Le-a spus bodyguarzilor sa nu se atinga de hoti, iar dupa ce acestia au ajuns la judecata din bar i-a iertat, „pentru ca erau tineri cu totii”. „Niciun om nu s-ar fi comportat la fel de bun si bland ca mine… mi-e jena sa afirm ca sunt nevinovat”, si-a incheiat Becali declaratia de la instanta suprema.